Robinsonii Cosmosului

Iar eu îl informai că obţinusem de la Vzlik, mare şef al Swiss-ilor de la moartea socrului său, ca să cedeze americanilor un teritoriu, care în realitate aparţinea Sswis-ilor negri, dar asupra căruia tribul lui avea drepturi, şi o parte de teritoriu care îi aparţinea lui cu adevărat, şi care se întindea de la Drone pînă la Munţii Necunoscuţi. Mai obţinusem şi pentru noi un coridor de-a lungul Dordognei pînă la gurile ei, lingă care noi voiam să construim un port: portul dinspre Apus.

Nici noi nu stătusem degeaba în acest timp. Construisem case pentru americani în apropierea munţilor, pe porţiunea cu adevărat Swis-ă a teritoriului lor, exact de cealaltă parte a Dronului, în faţa micului nostru post Cromul.

Şi în sfîrşit sosi primul transport. Într-o dimineaţă, sentinela plasată la gurile Dronului îl zări. Surcouf şi cargobotul, fiind prea mari, nu putură să meargă mai departe şi ancorară. Torpiloarele urcară în sus pe Isle. Apoi, cu un şir de mici vase remorcate, emigranţii ajunseră pe noul lor domeniu. Fu hotărât că americanii se vor mulţumi, pentru moment, numai cu teritoriul cu adevărat Swiss lăsînd pe mai tîrziu cucerirea, căci avea sa fie nevoie de o cucerire, a părţii Slwip.

Michel se întoarse cu avionul cu puţin înainte de cel de al şaptelea şi ultimul convoi. Însula fusese aproape în întregime acoperită de ocean, dar New-America avea deja un oraş şi şapte sate şi primele recolte aveau să fie adunate.

Oraşul New-New-Washington, cum îi ziceau glumind americanii, avea 5.000 de locuitori. Propria noastră populaţie crescuse şi ea, căci i se adăugaseră cei 600 de oameni de pe Surcouf, şi cei 60 de argentinieni care preferaseră să trăiască în "ţara latină", şi cei 50 de canadieni francezi cărora le displăcuse la început colectivismul nostru, limitat totuşi numai la instalaţiile industriale, dar îşi dăduseră seama în curînd că nimeni nu-i împiedica de a se duce la liturghie dacă aveau poftă. Norvegienii, în număr de 250 — căci în momentul cataclismului mai salvaseră şi pe supravieţuitorii unui pachebot al naţiunii lor — se stabiliră, la cererea lor, într-o porţiune de pămînt situată pe teritoriul nostru, aproape de gurile Dordognei. Ei creară acolo un port de pescuit, în realitate, separaţia naţiunilor nu fu absolută şi se realizară căsătorii internaţionale. Din fericire, femeile erau mult mai numeroase la americani şi mulţi dintre marinarii de pe

Surcouf se şi căsătoriseră la Old-New-Washington. La un an de la acest exod, pe cînd tocmai mi se născuse primul meu fiu, Bernard, Michel se căsători cu o frumoasă norvegiană de optsprezece ani, Înge Unset, fiică de comandant de cargobot.

Ii ajutarăm pe americani să-şi clădească uzina de avioane. Drept mulţumire, ei ne cedară maşini-unelte şi patru avioane. Impreună cu doi colegi americani descoperii, pe teritoriul lor, dar pe pămîntul Slwip (Sswis-ii negri), importante zăcăminte de petrol,

Cinci ani mai tîrziu avu loc întemeierea Statelor Unite de pe Tellus. Dar înainte de aceasta a avut loc cucerirea teritoriului Slwip, şi am fost la doi paşi de un război cu americanii!

Slwipsii fură aceia care declanşară bătălia. Într-o seară, vreo sută dintre ei surprinseră un mic post de pază american şi masacrară zece oameni din doisprezece cît avea această garnizoană. Ultimii doi reuşiră să fugă cu un automobil. De îndată ce vestea fu cunoscută, două avioane îşi luară zborul în căutarea ucigaşilor. Le fu imposibil să-i găsească, căci pădurile acopereau întinderi imense, şi cîmpiile erau pustii. O coloană uşoară, plecată cu misiunea de a aplica represalii, suferi pierderi destul de grave, fără vreun rezultat pozitiv. Atunci americanii făcură apel la noi — care aveam mai multă experienţă decît ei — şi la aliaţii noştri Swiss-ii.

Acesta a fost desigur cel mai straniu război din cîte se pot închipui! Americanii, împreună cu noi, plecaţi în camioane şi avînd şi cîte patru-cinci avioane ce zburau deasupra capetelor noastre, un elicopter ca cercetaş şi înconjuraţi de fiinţe ce păreau că vin de pe altă lume, înarmaţi cu arcuri şi săgeţi!