Robinsonii Cosmosului

Apoi apărură zece "centauri" înarmaţi cu arcuri. Ei începură să ciuruie monstrul cu săgeţi. Bestia se năpusti asupra lor. Cu o minunată supleţe, ei o evitară, mişcările lor erau vii şi graţioase şi viteza cu care fugeau întrecea pe aceea a unui cal în galop. Ea le era de altfel necesară, monstrul desfăşurînd o agilitate remarcabilă pentru greutatea lui. Priveam cu toţii, zguduiţi puternic de această vînătoare epică, ezitînd să intervenim. Ar fi fost şi greu să tragem fără să lovim, pe vînători, care se învîrteau în jurul prăzii. Tocmai voiam să dau ordin să pornim la drum, cînd drama se desfăşură sub ochii noştri. Unul din "centauri" alunecă. Botul enorm îl apucă şi-l sfărîmă.

— Înainte! Fiţi gata să trageţi!

Ne năpustirăm cu viteză moderată pentru a putea manevra mai bine. Oricît de bizar ar putea părea; aceasta, nu cred că "centaurii" să fi observat prezenţa noastră înainte ca noi să fi ajuns la. mai puţin de l00 de metri de ei. Ei ne zăriră atunci şi abandonară imediat atacul împotriva monstrului, regrupîndu-se cîte trei! Pe măsura ce noi înaintam ei se retrăgeau, lăsîndu-ne faţă în faţă cu fiara. Trebuia să evităm cu orice preţ să fim izbiţi de fiară, căci izbitura ei ne-ar fi sfărîmat.

— Foc, strigai eu.

Monstrul se năpustea asupra noastră. Cu toate ca era ciuruit de gloanţe şi de obuze perforante, nu se opri. Schoeffer vira brusc cu o violentă răsucire a volanului spre stingă. Mi se păru că animalul alunecă în dreapta, o lovitură de coadă ne turti blindajul. Imediat, întoarsă spre fiară, mitraliera continuă să tragă. Bestia vru să revină asupra noastră, se clătină, apoi deodată se prăbuşi nemişcată, moartă. De la distanţă "centaurii" priveau cu atenţie toate acestea.

Monstrul nu mai mişca. Cu mitralierele în miini coborî împreună cu Michel şi Vandal. Martine vru să vină şi ea dar îi interzisei aceasta. Şi bine făcui! Căci abia puserăm piciorul pe pămînt că "centaurii" ne şi atacară, scoţînd ţipete şuierătoare de "SSWI ! SSWI !" O puşcă-mitralieră bubui, apoi se opri, blocată poate. Mitraliera trase şi ea de două ori. Deja, asediatorii veneau asupra noastră. Rafalele noastre fură mai eficace. Trei "centauri" ucişi se rostogoliră la pămînt; alţi doi, răniţi, fugiră. O ploaie de săgeţi se abătu asupra noastră fără să ne atingă. Apoi avu loc lupta corp la corp. După ce descărcarăm puştile-mitraliere în ei, traserăm cu revolverele. Abia luasem în mînă revolverul, că mă simţii apucat pe la spate şi dus. Eram cuprins de braţe puternice şi finut lipit de un trunchi uleios care răspîndea un miros acru de grăsime rîncedă. Aveam braţele lipite de corp, ţinînd încă revolverul în mîna stingă. Auzii împuşcături, dar nu mă putui răsuci. Părnîntul gol răsuna sub picioarele răpitorului meu. Imi dădui seama că dacă nu mă eliberam repede din strînsoare, eram pierdut. Vreo treizeci de "centauri" îi soseau în ajutor. Cu o sforţare violentă, putui să mă desfac din strînsoarea duşmanului meu, să mă răsucesc şi să-mi degajez braţul drept. Trecui revolverul în mîna dreaptă şi trăsei cinci gloanţe în capul celui ce mă ducea cu el. Mă rostogolii la pămînt pe jumătate ameţit. Cînd mă ridicai, ceilalţi ajunseseră la 300 de metri de mine, şi camionul sosea cu toată viteza, dar cu armele amuţite, începui să alerg spre camion fără prea mare speranţă de a putea scăpa de urmăritori. Eram inundat de un lichid portocaliu şi lipicios, sîngele "centaurului". Auzeam din ce în ce mai aproape galopul urmăritorilor mei. Respiraţia mi se tăia, un junghi în coastă îmi sfîşia pieptul. Prin deschizătura turelei văzui pe Michel care îmi făcea semne desperate cu braţele.

"Prea tîrziu", gîndii eu. De ce nu trag ei oare? Deodată înţelesei: nu puteau trage fără să rişte să mă rănească. Brusc mă culcai la pămînt, mă întorsei în direcţia inamicului. Mai aveam încă trei gloanţe în armă. Abia atinsesem pămîntul că primele obuze şuierară trecînd pe deasupra mea, şi dădură peste cap vreo zece inamici. Ceilalţi se îngroziră, se opriră. Doi continuări totuşi să vină asupra mea; îi împuşcai de la zece metri.

Camionul se opri, cu un scîrţîit de frîne, aproape de mine, cu uşa deschisă. Sării înăuntru. Un potop de săgeţi trosniră, izbindu-se de uşe şi zgîriind plexiglasul de la geamuri. Unul din aceste proiectile trecu printr-un crenel şi se înfipse vîjîind în spătarul banchetei. Traserăm din nou şi cei cîţiva supravieţuitori fugiră. Eram stăpîni pe cîmpul de luptă. Michel coborî din turelă.

— Ei bine, prietene, ai scăpat ca prin urechile acului! De ce naiba nu te-ai culcat la pămînt mai devreme?

— Crezi că mi-a venit în minte?! Nu avem pagube?

— Vandal a fost rănit la braţ de o săgeată în timpul luptei. Nu va păţi nimic… dacă ea nu este otrăvită. Breffort a examinat vîrful săgeţii, şi ne asigură că nu e otrăvită.

— Ce fiinţe infernale!

— Încotro mergem acum?

— Să ne întoarcem să-l vedem pe Goliatul pe care l-am doborît.