Auzii o exclamaţie înăbuşită, şi o voce îmi răspunse într-o franceză perfectă:
— Aci W.A., avion american. Unde vă aflaţi dumneavoastră?
— Dedesubtul dumneavoastră. Aprind o, lampă exterioară.
— Văd lumina dumneavoastră. Imposibil să aterizez noaptea. Vom reveni mai tîrziu.
Cîţi sînteţi şi cine sînteţi?
— Cam vreo 4000. Toţi francezi. Dar dumnea voastră?
— Şapte în avion. La New-Washington, unsprezece mii, americani, francezi, canadieni şi norvegieni. Păstraţi aceeaşi lungime de undă. Vom continua să vă chemăm.
— Aţi plecat de mult?
— De zece ore. Sîntem în explorare. Cînd se va face ziuă vom reveni. Acum mergem spre sud încetaţi apelurile dumneavoastră. Dar puneţi un om de veghe la radioul dvs. Vom chema New-Washing-tonul. Sîntem foarte fericiţi că nu mai sîntem singuri. Pe curînd…
Apoi îşi reluă chemarea:
În curînd urnă o lungă conversaţie pe care eu nu o înţelesei prea bine. Ei anunţau cum ne descoperiseră.
Nu mai ştiam ce să facem de bucurie. Ne duserăm să trezim pe fratele meu, care locuia cu Louis şi cu Breîfort într-o casă situată numai la l00 metri de noi, apoi pe unchiul meu, pe Mihail, pe Menard şi pe toţi conducătorii. Efervescenţa noastră puse stăpinire şi pe ceilalţi şi vestea ajunse prin telefon pina la Portul Leon, cu ordinul de a accelera lucrările pe
Sosi în sfîrşit şi dimineaţa. Făcurăm pregătiri pentru a primi în mod demn pe aviatori. O cîmpie imensă, cu pămîntul tare, fu nivelată şi puserăm o săgeată albă, arătînd direcţia vîntului. Apoi revenii la postul de radio. Martine asigurase în acest timp permanenţa.
— Nimic?
— Nimic!
— Doar n-am visat amîndoi!
Aşteptarăm lîngă radio două ore, înconjuraţi de mulţimea venită şi care împingea chiar şi masa mea de lucru, altădată atît de "tabu" încît nici Martine nu se atingea de ea.
La Primărie, unde se afla celălalt radio, aceeaşi îmbulzeală. Şi deodată:
"W.A. cheamă Noua-Franţă! W.A. cheamă Noua-Franţă!
"Aici Noua-Franţă. Ascult…"
– Zburăm deasupra unui pămînt ecuatorial. Două motoare din patru ne lasă. Credem că nu ne vom mai putea reîntoarce. Imposibil să comunicăm cu New-Washington. Vă auzim foarte slab. În cazul că vom pieri, iată poziţia oraşului New-Washington: latitudine 4l°32' nord, longitudine 62°l2' vest faţă de dumneavoastră.
— Şi poziţia dumneavoastră actuală?
— Aproximativ 3° latitudine nord şi l2 grade longitudine est, faţă de dumneavoastră.
— Sînteţi înarmaţi?
— Da. Mitraliere de bord şi puşti.
— Încercaţi să aterizaţi. Vă vom veni în ajutor. Ne vor trebui — făcui un calcul rapid — cam vreo douăzeci pînă la douăzeci şi cinci de zile ca să fim acolo. Animalele care se aseamănă cu rinocerii sînt comestibile. Nu mîncaţi din fructele pe care nu le cunoaşteţi!
— Avem provizii pentru treizeci de zile, dacă le raţionalizăm. Vom ateriza, căci şi al treilea motor ne lasă.
— Feriţi-vă de hydre, dacă le vedeţi cumva. Şi mai ales nu le lăsaţi să se apropie.
— Ce sînt hydrele?
— Un fel de caracatiţe zburătoare. Le veţi recunoaşte îndată. Trageţi asupra lor imediat!
— Am înţeles. Coborîm înspre cîmpie, între nişte munţi foarte înalţi şi coasta mării. Pe curînd…"
Apoi, deodată, tăcere. Plini de îngrijorare aşteptam: la mai mult de 6 000 de kilometri de noi, şapte oameni luptau să-şi salveze viaţa. Aşteptarea noastră dură o oră, apoi vocea reluă:
– Am reuşit. Avionul e distrus în parte, dar noi am scăpat cu toţii teferi. Din nenorocire, am fost obligaţi să golim aproape toată benzina, iar acumulatorii noştri sînt prea puţin încărcaţi. Nu vom putea emite decît rar, ca să vă călăuzim spre noi.
— Vă vom înştiinţa chiar în clipa cînd vom pleca de aci. Vom emite la fiecare douăzeci şi patra de ore terestre. La noi este ora 9 şi 37. Curaj. Pe curînd!"
Plecai imediat la Portul Leon.