Читаем Robinsonii Cosmosului полностью

În epoca în care uzina a început să lucreze, mă căsătorii cu Martine. A fost o ceremonie foarte simplă, pur civilă — nu eram credincioşi, nici eu, nici ea. Nu avurăm măcar gloria de a fi fost prima pereche unită pe Tellus, căci Beltaire şi cu Ida se căsătoriseră la Cobalt cu două luni înaintea noastră. Dar deoarece, după expresia lui Vzlik, era o "căsătorie între şefi", Swiss-ii trimiseră o delegaţie încărcată cu daruri. Vzlik povestindu-ne că eu iubesc îndeosebi pietrele, ei îmi aduseră o grămadă de pietre, printre care diferite cristale foarte frumoase şi nişte excelente minereuri de cupru. Acesta din urmă îmi făcu plăcere în mod special şi mă interesai imediat de locul unde putea fi găsit. El provenea de pe colinele situate la sud-est de Muntele Tenebru, unde se găsea în mare cantitate.

De mult doream să vizitez tribul lui Vzlik. Profitai deci de ocazie şi plecarăm în "călătorie de nuntă" în camionul blindat. Trecurăm din nou pe podul construit de noi pe Vezere şi pe care Swiss-i îl respectaseră şi îl foloseau. Ajunserăm spre seară la cavernele lor. Ele se deschideau înspre o faleză înaltă, orientată înspre apus, în vîrful unei pante abrupte. Un rîuleţ curgea în partea de jos. Swiss-ii,

anunţaţi de Vzlik, ne aşteptau. Furăm conduşi la şef, un foarte bătrîn Swiss, a cărui piele decolorată bătea în cenuşiu-verzui. El stătea culcat pe o litieră groasă din ierburi uscate, într-o grotă ai cărei pereţi erau acoperiţi de picturi remarcabil executate, reprezentînd Goliaţi sau tigrosauri străpunşi de săgeţi. Ele trebuie să fi servit la descînteee magice şi vrăjitorii. Făcurăm haz cînd ne văzurăm şi noi reprezentaţi aci, şi asemănarea era destul de bine redată; eram reproduşi atît noi, cît şi camionul; dar aci săgeţile de vrăjire fuseseră rîcîite cu grijă! Am fost uimit de curăţenia ce domnea în aceste grote de troglodiţi. Întrările erau aproape complet închise cu piei întinse pe un cadru de lemn. Lămpi cu ulei vegetal luminau grotele.

— Civilizaţia lor este remarcabil de umană, zise Martine.

— Da. Am impresia că nu trebuie să fie prea mare deosebire între modul lor de viaţă şi acela al strămoşilor noştri din paleolitic, poate doar în privinţa curăţeniei acestora!

Bătrînul Sliuk — acesta era numele şefului — se ridică de îndată ce ne văzu.

Prin intermediul lui Vzlik el ne ură "bun venit", în spatele lui, sprijinite de zidul stîncos, erau armele lui, un arc mare, săgeţi, suliţe, în afară de un colier de pietre strălucitoare în jurul gîtului, era complet gol.

Ii dădui un cuţit, virfuri de săgeţi de oţel, şi o oglindă. Aceasta din urmă îl fascina, şi în tot timpul ospăţului care urmă — acum ştiam, că putem mînca din carnea teluriană — el nu încetă de a se juca cu oglinda. Fiica lui asista la acest ospăţ. Swiss-ii

sint foarte atenţi cu soţiile lor şi le tratează excelent, avînd în vedere că sînt un popor primitiv. Ele sînt mai mici decît masculii, mai îndesate, cu pielea de culoare mai deschisă. Înţelesei că Vzlik şi tînăra Ssouai se înţelegeau foarte bine, şi acest fapt mă bucură mult, căci dacă Vzlik devenea şef de trib la moartea "socrului" său, poziţia noastră ar fi fost şi mai întărită.

Stăturăm opt zile la ei. Avui conversaţii lungi cu Vzlik şi ii pusei nenumărate întrebări, pe care pînă atunci nu avusesem prilejul să i le pun. Imi putui da seama astfel de organizarea lor socială.

Swiss-ii

sînt monogami, contrar duşmanilor lor, Swiss-ii negri, sau Slwips-ii. Tribul cuprindea patru clanuri, fiecare comandat de un şef secundar; ele nu se întruneau la un loc decît în timp de război sau de mari vînători. Tot tribul era compus din vreo opt mii de indivizi, inclusiv femeile şi copiii. La un grad mai ridicat, ll din aceste triburi erau confederate, dar solidaritatea dintre ele nu se manifesta decît în cazurile de ameninţări foarte grave. În afară de vînătoare, Swiss-ii au ca resursă alimentară o cereală pe care ei ,,o cultivă", dacă se poate întrebuinţa acest cuvînt, căci munca lor se mărginea doar la a o semăna şi la a strînge recolta de două ori pe an. Ei se pricepeau să afume carnea şi puteau astfel să-şi facă provizii.

Swiss-ii sînt înconjuraţi din toate părţile, în afară de nord, de duşmanii lor negri. Alte triburi roşii trăiesc foarte departe spre sud şi legenda spune că de acolo îşi trag ei originea.

Перейти на страницу:

Похожие книги

Технарь
Технарь

Сегодня ты обычный студент. И собираешься на лето отправиться в родной город, чтобы пройти там обычную практику. А завтра ты уже оказываешься дикарем с отсталой планеты, который вынужден искать свое место среди далеких звезд. И тебе не понятно, удастся ли тебе когда-нибудь в будущем увидеть своих родных, ведь никто не может ответить на такой простой вопрос: а откуда ты родом? Ты не спецназовец, не супергерой. Ты бывший студент захолустного технического вуза. Но даже в таком, как ты, есть стальной стержень, который не позволит тебе сдаться и упасть духом. И хоть сейчас ты всего лишь «технарь», обслуживающий персонал самого невысокого уровня, – это не конец, а лишь начало твоего пути. Пути, ведущего к звездам. Пути того, кто стал многим известен под позывным «Технарь».

Владимир Викторович Кунин , Константин Николаевич Муравьев , Муравьев Константин , Роберт Уралович Ибатуллин

Фанфик / Боевая фантастика / Космическая фантастика / Попаданцы