Robinsonii Cosmosului

Cît cuprindeai cu ochii nu se mai zărea nici o altă hydra. Împuşcăturile încetaseră în sat. Cîteva pete verzi pluteau, sus pe cer. Scosei cadavrul preotului. Un centimetru cub din otrava hydrei omora un bou şi bestia injecta din otrava ei, de fiecare dată, cel puţin de zece ori mai mult! Marine luă copilul leşinat în braţele ei robuste şi coborîrăm în sat.

Locuitorii dădeau la o parte baricadele ce-şi ridicaseră la uşile caselor. Pe cînd soseam, copilul îşi reveni din leşin şi cînd Martine îl dădu marnei sale, el putea chiar să meargă.

Găsii pe Louis posomorît în Piaţa Fîntînii.

— Proastă zi. Doi morţi aici: Pietre Evreux şi Jean Claude Chart. N-au vrut să se adăpostească pentru ca să poată trage mai bine.

— Trei morţi, zisei eu.

— Cine este cel de al treilea?

Îl pusei la curent cu cele întîmplate.

— Ei bine, află că nu-mi prea plac popii, dar acesta a murit ca un erou! Propun ca acestor trei morţi să le facem funeralii solemne.

— Fie, cu toate că lor n-o să le mai facă nici cald, nici rece.

— Trebuie să ridicăm moralul celorlalţi. Avem prea mulţi oameni care se tem groaznic de monştrii aceştia. Şi cu toate acestea, noi am ucis treizeci şi două de hydre!

Din sala Consiliului telefonai unchiului meu pentru a-i spune că sîntem teferi. A doua zi avu loc înmormîntarea. Louis pronunţă un scurt discurs la mormîntul lor, preamărind sacrificiul celor trei oameni. De la cimitir mă reîntorsei împreună cu Michel şi Martine. Pe cînd o apucasem pe un drum mai scurt, peste cîmpuri, dădurăm de cadavrul unei hydre care bara drumul. Animalul era enorm, trebuie să fi măsurat peste 6 metri în lungime, în afară de tentacule. Îi dădurăm ocol. Martine era groaznic de palidă.

— Ce este, surioară? o întrebă Michel îngrijorat. Doar nu mai este nici o primejdie acum!

— Oh! Michel, mi-e frică! Lumea de aci e prea sălbatică, prea necruţătoare pentru noi! Monştrii aceştia verzi ne vor ucide pe toţi, pînă la unul, cu timpul!

— Nu cred asta, spusei eu. Armamentul nostru se perfecţionează pe zi ce trece. Ieri, cu mai multă prudenţă, n-am fi avut nici o victimă, în fond noi nu sîntem ameninţaţi de primejdii mai mari decît acelea la care erau expuşi hinduşii din partea tigrilor şi şerpilor.

— Pentru şerpi există seruri. Iar cît despre tigri, ei bine, aceia erau tigri, adică animale nu prea mult deosebite de noi. Dar să fii digerat în propria ta piele de aceşti polipi verzi, oh! Ce oroare! Apoi adăugă în şoaptă: Mi-e frică.

O reconfortarăm cît puturăm mai mult. Datr ajungînd în sat, văzurăm că ea nu era singura înspăimîntată. Trenul cu minereu de fier era opri şi mecanicul vorbea cu un ţăran.

— Ehei, zicea acesta, ţie puţin îţi pasă. În cabina ta închisă domneşti. Dar noi, pînă să ne dejugăm boii şi pînă să-i adăpostim, pînă să intram şi noi într-un adăpost, hydrele au timp să ne ucida de zece ori! Poate să tot sune ea, sirena, că totdeauna sună prea tîrziu! Şi te asigur că de fiecare dată cînd plec să lucrez la cîmp, îmi fac rugăciunea. Nu sînt liniştit decît la mine acasa. Ba, nici măcar acolo!

Auzirăm în acea zi nenumărate conversaţii de soiul acesta. Chiar şi unii muncitori din uzină, care lucrau totuşi adăpostiţi, cedau în faţa panicii generale, înspăimântaţi şi ei la rîndul lor! Dacă hydrele ne-ar fi atacat zilnic, nu ştiu zău ce s-ar fi întîmplat. Din fericire, ele nu mai făcură nici o incursiune înainte de marea bătălie şi, încetul cu încetul, tensiunea spiritelor scăzu atît de mult, încît am fost nevoiţi uneori să pedepsim pe paznicii prea neglijenţi.

III

EXPLORAREA