Robinsonii Cosmosului

— Unde te duci?

— Tatăl meu? Fratele meu?

— Fratele dumitale a murit. Iar tată dumitale… Este încă în viaţă.

— Nu aveţi cumva de gînd să-l ucideţi?!

— Domnişoară, zisei eu, vreo zece oameni de ai noştri au murit din cauza lui — fără să mai punem la socoteală şi morţii dumneavoastră.

— Oh! Este îngrozitor. Pentru ce au făcut ei toate acestea? Pentru ce? zise ea, izbucnind în plîns.

— Este încă un mister pentru noi, răspunse Michel. Dar unde sînt tinerele fete pe care ei ni le-au răpit? Şi domnişoara… în sfîrşit, starul de cinema!

— Mad Ducher? Aici, în pivniţă. Celelalte sînt încuiate în cealaltă pivniţă, în stînga, cred.

Pătrunserăm în subterană. O lampă cu petrol o lumina slab. Madeline Ducher stătea jos într-un colt şi era foarte palidă.

— Nu cred că are conştiinţa prea liniştită, zise Michel, care adăugă, răstindu-se: scoală-te şi ieşi afară!

Eliberarăm pe cele trei sătence ale noastre. Urcîndu-mă din nou la parter, găsii pe Louis, sosit aci cu ceilalţi membri ai Consiliului.

— Bătrînul Honneger şi-a revenit. Vino să-i luaum interogatoriul.

Acesta stătea jos pe peluză, avînd pe fiica lui alături de el. Cînd ne văzu venind, se ridică.

— V-am subapreciat, domnilor. Ar fi trebuit să mă gîndesc să cîştig de partea mea pe tehnicieni. Am fi stăpînit toată această lume!

— Şi în ce scop? spusei eu.

— În ce scop? Dar nu vedeţi oare că aveam aici o ocazie unică de a dirija evoluţia umană? În câteva generaţii, noi am fi putut produce supraoameni!

— Cu materialul dumneavoastră uman? îi spusei eu batjocoritor.

— Materialul meu uman nu era lipsit de calităţi curaj, înverşunare, tenacitate, dispreţ faţă de primejdii, netemător de moarte. Iar dumneavoastră aţi fi jucat un mare rol în proiectele mele. Greşeala mea a fost aceea de a crede că voi putea cuceri puterea: luptînd împotriva dumneavoastră. Ar fi trebuit să o fac împreună cu dumneavoastră.

El se aplecă spre fiica lui, care plîngea.

— Să nu fiţi prea aspri cu ea. Nu cunoştea nimic din toate proiectele mele, şi a încercat apoi să le zădărnicească. Şi acum adio, domnilor.

Cu un gest iute, el duse ceva la gură.

— Cianură, zise, prăbuşindu-se.

— Ei bine, cu asta vom avea un vinovat mai puţin de judecat, zise Michel, în loc de orice discurs funebru.

Oamenii noştri se apucaseră să încarce capturile în camioane: 4 mitraliere, 5 puşti-mitraliere, l50 de puşti şi mitraliate, 50 de revolvere, muniţii din belşug. Casa asta era un adevărat arsenal. Lucru preţios, găsirăm aci o mică presă tipografică, intactă.

— Mă întreb ce voiau ei oare să facă pe Pămînt cu tot acest material?

— După spusele unui prizonier, Honneger comandita o ligă fascistă, zise Louis.

— Cu atît mai bine pentru noi, în fond. Acum avem cu ce lupta împotriva hydrelor.

— Ei, şi fiindcă veni vorba de ele, ştii că n-a mai revenit niciuna? Vandal tocmai disecă pe cea mică, păstrată într-un butoi cu spirt, ajutat de Breffort. E preţios băiatul acesta. A şi predat cîtorva tineri arta olăritului, în felul meşteşugarilor indigeni din America de Sud.

Ne reîntoarserăm în sat. Erau orele 16. Bătălia nu durase nici măcar o zi întreagă!

Ajuns acasă, adormii istovit. Revăzui în vis vechiul meu laborator din Bordeaux, figura "patronului" urîndu-mi vacanţă plăcută. ("Sînt sigur că vei găsi şi acolo unde te duci cîteva mici lucruri de studiat." Oh! ironie a soartei! O întreagă planetă!); spatele lat şi masiv al vărului meu Bernard în pragul uşii la mine acasă, apoi muntele retezat dintr-o dată, la sute de metri mai jos de mine. Pe la orele 6 după-amiază, fratele meu mă deşteptă şi plecai să-l văd pe Vandal. El se afla într-una din sălile şcolii; pe o masă, în faţa lui, hydra mirosind puternic a alcool, pe jumătate disecată.

Vandal desena scheme cînd pe tablă, cînd pe hîrtie. Breffort şi Massacre îl ajutau.

— Oh! iată-te, în sfîrşit, Jean, îmi zise el. Mi-aş da zece ani din viaţă ca să pot prezenta Academiei acest specimen! O conformaţie extraordinară!

Mă conduse în faţa schemelor sale.