Robinsonii Cosmosului

— N-am început decît rudimentar studierea anatomiei acestor animale, doar în linii mari, şi totuşi au ieşit la iveală mai multe lucruri importante. Aceste hydre nu ar putea fi comparate mai nimerit, din unele puncte de vedere, decît cu nişte animale foarte inferioare. Ele au ceva din coelenteratele noastre, de n-ar fi decît mulţimea de nematociste, celulele urticante, aflate în tegumentele lor. Sistem circulator foarte simplu: o inimă cu două buzunare, sînge albăstrui. O singură arteră ce se ramifică, restul circulaţiei este cavernos. O singură venă groasă ce duce la inimă. Zonele cavernoase joacă un rol foarte mare aci; chiar şi atunci cînd sînt dezumflate, densitatea acestor hydre este remarcabil de slabă. Aparat digestiv cu digestie externă, prin injectarea sucurilor digestive în pradă şi sugerea hranei printr-un stomac-faringe. Intestin foarte simplu. Dar; două lucruri sînt curioase. Primul: dimensiunea şi complexitatea centrilor nervoşi. Aci există un creier veritabil aşezat într-o capsulă chitinoasă, în spatele coroanei de tentacule. Acestea sînt bogat înzestrate cu o reţea de nervi, la fel ca şi acest organ curios, aşezat sub creier, şi care seamănă puţin cu aparatul electric al peştelui torpilă. Ochii sînt tot atît de perfecţionaţi ca şi acei ai mamiferelor noastre. Nu m-ar mira ca această jivină să fie inteligentă, într-o oarecare măsură. Al doilea: buzunarele cu hidrogen! Căci hidrogen conţin aceşti enormi saci cu membrane care îi umflă partea superioară a corpului şi ocupă patru cincimi din tot volumul lui. Şi acest hidrogen provine din descompunerea catalitică a apei, la temperatură joasă! Apa este adusă printr-un tub hidrofor, venind dintr-un tentacul special, în acest organ, unde probabil se face descompunerea. Presupun că oxigenul trece în sînge, căci organul este înconjurat de nenumărate vase capilare arteriale. Ah! Dacă vreodată am putea stăpîni secretul acestei catalize a apei!

De îndată ce buzunarele cu hidrogen sînt umflate, densitatea animalului este inferioară aceleia a aerului şi el pluteşte în atmosferă. Puternica lui coadă turtită îi serveşte de aripă înotătoare, dar mai ales de cîrmă. Principalul mijloc de propulsie se află în nişte saci contractili, care aruncă aer amestecat cu apă înspre spate cu o violenţă nemaipomenită, prin nişte adevărate ţevi!

Pe specimenul pe care nu l-am conservat în alcool, am excitat cu ajutorul electricităţii muşchii din sacii contractili; pusesem înainte de asta înăuntrul lor un inel de fier. Priveşte ce a devenit!

El îmi întinse un inel gros îndoit în opt.

— Forţa acestor fibre musculare este prodigioasă.

***

A doua zi dimineaţa fui deşteptat de ciocănituri în uşă. Louis îmi trimitea vorbă că judecata prizonierilor valizi avea să înceapă îndată şi că în calitatea mea de membru al Consiliului făceam parte din Completul de judecată al acestui Tribunal Suprem. Ieşii. Soarele albastru răsărea.

Completul de judecată se întrunise într-un hangar mare, transformat în Tribunal. El se compunea din membrii Consiliului, la care se adăugaseră oamenii mai de seamă.

Printre aceştia erau Vandal, Breffort, fratele meu Paul, Massacre, cinci ţărani, Beuvin, Estranges şi şase muncitori.

Noi ocupam o estradă cu o masă, iar notabilităţile erau aşezate de o parte şi de cealaltă a mesei noastre. Apoi un spaţiu gol în care aveau să stea acuzaţii. În sfîrşit locul rezervat publicului, cu bănci. Toate ieşirile erau păzite de oameni înarmaţi. Înainte de a fi introduşi acuzaţii, unchiul meu, care datorită vîrstei şi ascendentului său moral fusese desemnat ca preşedinte, se ridică şi zise:

— Nici unul dintre noi n-am avut încă prilejul să ne judecăm semenii, în cazul de faţă noi formăm o curte marţială extraordinară. Acuzaţii nu vor avea avocaţi, căci noi nu avem timp de pierdut în discuţii interminabile. De aceea avem datoria de a fi cît mai drepţi, cît mai imparţiali posibil. Cei doi criminali principali au murit. Şi vă reamintesc că oamenii sînt rari şi preţioşi pe această planetă. Dar să nu uităm totuşi că doisprezece dintre ai noştri au murit din vina acuzaţilor, şi că trei dintre tinerele noastre fete au fost maltratate în mod odios. Întroduceţi pe acuzaţi.

Îi strecurai:

— Menard de ce n-a venit?

— Lucrează cu Martine la o teorie a cataclismu lui. Este ceva foarte interesant. Vom mai vorbi noi despre asta.

Unul cîte unul, între gărzi înarmate, cei treizeci şi unul de supravieţuitori valizi intrară, Ida Honneger şi Madeline Ducher fiind ultimele. Unchiul meu luă din nou cuvîntul:

— Sînteţi acuzaţi în colectiv: de omor, răpire şi agresiune armată. Şi în subsidiar de complot împotriva securităţii Statului. Se află vreun şef printre voi?

Ei ezitară un moment, apoi, împins de ceilalţi, un colos roşcovan ieşi în faţă.

— Eu comandam, cînd patronii lipseau.

— Numele dumitale, vîrsta, profesia?

— Biron Jean. Treizeci şi doi de ani. Altădată eram mecanic.

— Recunoşti faptele de care eşti acuzat?

— Fie că le recunosc, fie că nu, tot aia e. Oricum, tot o să ne împuşcaţi.