Robinsonii Cosmosului

— Cu un Diesel mare de la uzină, sau cu o maşină cu aburi. Ah! Dacă aş avea măcar material de forare, ca să ne dăm seama la ce adîncime se găseşte petrolul!

— Dar avem acest material, zise atunci Estranges, avem tot ce ne trebuie. Materialul întrebuinţat cu ocazia sondajelor pentru al doilea baraj care trebuia să fie construit a rămas depozitat la uzină. Tocmai primisem o scrisoare care mă înştiinţa că vor veni să-l ridice, cînd s-a produs cataclismul.

— Ah! Asta e mai tare ca Robinsonul elveţian! Şi pînă la ce adîncime se poate merge cu instrumentul dumitale?

— Ei au mers pînă la 600 sau 700 de metri.

— Drace! Acestea-s nişte sondaje mult prea adînci pentru un baraj!

— Am impresia că societatea care le-a efectuat căuta şi altceva în acelaşi timp. Dar să nu ne plîngem. Şi în plus am printre muncitorii mei 3 oameni care au lucrat altădată la Petrolul Aquitaniei.

— Din ce în ce mai bine. Începînd de mîine, la lucru. Toată lumea este de acord să părăsim aceste locuri?

— Cer să votăm, zise Marie Presles. Înţeleg că-i tare greu să rămînem aci, dar să mergem în ţara acestora… Şi arătă pe Swiss, care asculta, tăcut.

— Oh! cred că ne vom putea înţelege cu ei, interveni Michel. Dar e mai bine să punem la vot această hotărîre.

Rezultatul scrutinului dădu 2 voturi "contra" — Marie Presles şi institutorul — şi 5 voturi "pentru".

— Ştii, unchiule, nu garantez că vom putea muta Observatorul, zisei eu. Cel puţin nu imediat.

— Ştiu, ştiu. Dar dacă mai rămînem aci, pierim cu toţii.

PARTE A PATRA

CETATILE

I

EXODUL

Plecai, citeva zile mai tîrziu, în "tank", în fruntea a 3 camioane încărcate cu material. Cel de al 4-lea ducea carburanţii care trebuiau să acţioneze motorul forezei. Începurăm imediat lucrul. Aşa cum presupusesem, punga de petrol nu era la prea mare adîncime; o găsirăm la 83 m. Nu fără dificultăţi, umplurăm un camion-cisternă. O rafinărie rudimentară fusese instalată în sat şi ea ne dădu o benzină suficient de bună. Am lipsit 2 luni şi jumătate. Vzîik, care venise cu mine, făcea progrese rapide la limba franceză şi conversam acum cu el de parcă mi-ar fi fost compatriot. Mi-a fost de mare folos ca cercetaş. Rezistenta lui fizică era extraordinară şi, cînd fugea cu toată viteza, depăşea 90 pe oră. În fiecare seară luam contact cu Consiliul, prin radio. Planurile vaporului erau gata şi executarea pieselor începuse imediat. Viaţa în sat era un infern. Hydrele făceau incursiuni continue, greu de respins, şi pierdurăm l7 oameni şi o mare cantitate de vite. Aveam veşti şi scrisori prin şoferii camioanelor-cisterne, care înjurau de fiecare dată cînd erau nevoiţi să plece din nou spre zona terestră.

Apoi, lăsînd exploatarea sub conducerea unui contramaistru, mă întorsei în sat împreună cu Vzlik. Multe lucruri se schimbaseră în lipsa mea. Adăposturi uşoare, dar solide, fuseseră construite peste tot la marginea cîmpiilor, ca să se poată face secerişul fără prea mare primejdie. Uzina fabrica mari cantităţi de şine de cale ferată. Nu erau laminate — căci nu aveau laminoare pentru şine — ci erau turnate rudimentar, dar satisfăcător. O cale ferată nouă mergea spre coastă. Acolo se afla şantierul naval. Carcasa vaporului era aproape gata. Avea 47 de metri lungime şi 8 metri lăţime. După aprecierea lui Estranges vaporul va putea înainta cu 7 pînă la 8 noduri. În apropiere se aflau rezervoarele cu carburanţi. Pentru moment aveam vreo 40.000 de litri.

Opt luni trecură astfel, pline de febrilitate. Cheresteaua vaporului fu terminată şi ea, lansarea la apă avu loc în bune condiţiuni. Trebuiră terminate amenajările interioare, construit cheiul de încărcare. La sfîrşitul celui de al doilea an al nostru pe Tellus, vaporul fu pus la probă. Stabilitatea lui era bună, n-avea tangaj prea puternic, dar nu putu depăşi viteza de croazieră de 6 noduri.

Michel şi Breffort făcură un rapid raid pînă în regiunea Cobalt, ducînd boabe de graminee terestre, astfel ca vitele noastre să găsească — atunci cînd vor sosi acolo — păşunile care le priiau. Ei luară cu ei şi pe Vzlik, care fu însărcinat să negocieze cu tribul său. El trebuia să ne aştepte la confluenţa rîurilor Drone cu Dordogne. Înainte de plecare el ne făcuse o mărturisire interesantă: un rîu adînc, deşi destul de îngust, se vărsa în Dron şi trecea la numai 30 km de locul ales de noi pentru capitală.

Michel se încredinţa dacă acest rîu era navigabil: da, era navigabil pînă la 50 km de Cobalt.

Construirăm un şlep remorcabil la vapor.