Robinsonii Cosmosului

Mai rămîn încă multe fenomene învăluite în mister. Cum se face că, după cît se pare, nu s-a produs întrepătrunderea spaţiilor la nivelul atomilor, căci aceasta ar fi avut probabil ca urmare o, explozie fantastică? Cum se face că acest cataclism s-a limitat numai la strămutarea unui fragment de Pămînt în acest nou Univers? Nu ştim nimic despre toate acestea. O vom şti oare vreodată? Este de asemenea atît de tulburător faptul că printr-o întîmplare cu totul de neînchipuit noi am căzut pe o planetă pe care viaţa protoplasmica este posibilă!

V-am mai spus că, la un moment dat, concepusem o altă ipoteză încă şi mai fantastică.

M-am gînditj un moment, dacă nu cumva noi am făcut o călătorie în timp, şi că ne-am ciocnit deci cu trecutul Pămîntului, cu Antecambrianul, de pildă. Înodarea s-ar fi putut face în timp, şi Sol ar fi putut fi Jupiter.

Dar, în afară de faptul că această ipoteză implică nenumărate dificultăţi, atît fizice cît şi meta-fizice, caracteristicile planetei Tellus cît şi a celorlalte planete o dezmint categoric.

Se poate presupune, de asemenea, aşa cum au crezut Michel şi Martine Sauvage, că ne-am ciocnit cu vechiul nostru Univers, printr-o simpla îndoire asupra ei înşişi a celei de a patra dimensiuni. În acest caz s-ar putea ca noi să ne aflau în sistemul unei stele din nebuloasa Andromedei, de exemplu, sau chiar pur şi simplu la celălalt capăt al vechii noastre galaxii. Observaţiili şi cercetările viitoare ne-o vor dezvălui poate.

Pentru a termina şi pentru a aduce un omagiul spiritului profetic al unora dintre romancieri, voi reaminti că J. H. Rosny-Aine prevăzuse un cataclism analog cu cel întîmplat acum, în carte sa Forţa misterioasă. Dar acolo era vorba despre un univers compus dintr-o altă substanţă decit a noastră.

Aceia dintre dumneavoastră pe care-i interesează demonstraţiile matematice pot veni să stea de vorbă cu mine.

El coborî de pe catedră şi în clipa următoarl începu o vie discuţie cu unchiul meu, cu Michel şi cu Martine. Mă apropiai de ei, dar auzind ca vorbesc despre tensionări, cîmpuri de gravitaţii etc., bătui în retragere imediat.

Louis mă luă deoparte:

— Este foarte pasionantă teoria domnului Menard, dar, din punct de vedere practic, toatei acestea nu ne ajută cu nimic. E evident că vom fi nevoiţi să trăim şi să murim pe această planetă. Deci trebuie să ne organizăm. Avem atîtea lucruri de făcut. Tu îmi spuneai zilele trecute ca s-ar putea ca să se găsească huilă nu prea depărta de aici. O fi venit oare şi acea porţiune de pămînţl aici, o data cu noi?

— Tot ce se poate. Aş fi foarte mirat dacă prăpădul n-ar fi aruncat la suprafaţă straturile Stefaniene sau Westfaliene; nu te alarma, aceste denumiri indică etajele cu huilă pe care s-ar putea să le întîlnim în regiunea noastră. Dar ştii, asta n-ar fi mare lucru şi nici ceva miraculos! Ia acolo, cîteva vine, avînd o grosime de cinci pînă la treizeci de centimetri de huilă slabă sau antracit.

— Bune şi astea! Căci pentru noi este de un interes primordial ca uzina să poată produce electricitate. Ştii doar că fabricarea rachetelor ne-a înghiţit aproape toată rezerva de cărbune pe care o aveam. Din fericire avem stocuri de aluminiu şi de duraluminiu. În lipsă de oţel…

Zilele care urmară fură pentru mine o perioadă de activitate intensă. La Consiliu, hotărîrăm să luăm o serie întreagă de măsuri de protecţie. Posturi de pîndă, înzestrate cu cîte un adăpost închis ermetic, au fost instalate în număr de şase, la cîţiva kilometri de sat. Ele erau aprovizionate ca pentru un asediu, legate prin telefoane rudimentare de postul central şi avînd misiunea de a da alarma la cea mai mică urmă de hydră care ar fi descoperită. Locuitorii din patru ferme prea izolate fură mutaţi în sat, împreună cu vitele lor. Lucrările agricole pe cîmp fură efectuate sub protecţia autocamioanelor înarmate cu mitraliere. Pentru a economisi carburanţii, muncitorii erau aduşi pînă la locul de muncă de către animalele pe care armele trebuiau să le apere. Noi perfecţionarăm rachetele noastre şi avurăm astfel o artilerie antiaeriană care-şi dădu întreaga măsură a posibilităţilor ei cu ocazia incursiunii a cincizeci de hydre, dintre care vreo treizeci fură doborîte.

Plecai într-o dimineaţă în căutarea cărbunelui împreună cu Beltaire şi două gărzi înarmate. Aşa cum bănuisem, zăcămîntul de huilă era în apropiere. O parte se afla în zona rămasă intactă, restul în zona moartă, iar pe alocuri cărbunele se afla chiar la suprafaţă.

— Ne va fi mai uşor pentru început, zise Beltaire.

— Da, dar vinele sînt probabil imposibil de urmărit în haosul acesta. Să vedem partea nedislocatâ.

Aşa cum prevăzusem, prea puţine vine depăşeau 15 centimetri grosime. Una din ele, totuşi, atingeş cincizeci şi cinci de centimetri.

— Urîtă muncă în perspectivă pentru mineri zisei eu.