Robinsonii Cosmosului

În calitatea mea de ministru al Minelor, rechiziţionai treizeci de oameni şi îi pusei să scoată buloanele de la şinele căii ferate, care ducea altădata spre gara cea mai apropiată, cît şi de la acelea care duceau la cariera de argilă ce servea drept minereu de aluminiu.

Graţie descoperirii lui Moissac şi Wilson, în l964 se extrăgea aluminiu din argilă şi nu numai din bauxită, ca altădată.

Noi am revenit totuşi la vechiul procedeu, comod pentru noi, care posedam pe Tellus zăcăminte enorme de bauxită de o puritate admirabilă. Toate acestea nu se făcură fără ca d'Estranges să nu fi protestat.

— Cum vreţi să aduc minereul la uzină?

— În primul rînd, vezi că din două linii ferata îţi las una. În al doilea rînd, noi n-avem nevoie de o cantitate enormă de aluminiu, pentru moment cel puţin, în al treilea rînd, cum va merge uzina dumitale fără cărbune? Şi în al patrulea, vom topi fier

de îndată ce voi găsi minereu. Pînă atunci, există grămezi întregi de fier vechi pe care-l poţi transforma în şine. Asta e munca dumitale!

Rechiziţionai de asemenea două mici locomotivei din cele 6 pe care le avea uzina, cît şi vagoane în număr suficient. De la carierele de calcar, luai trei ciocane perforatoare şi un compresor.

După cîteva zile, mina funcţiona şi satul avea electricitate.

În mină erau folosiţi l7 dintre "condamnaţii la muncă silnică" cu paznici lîngă ei, dar aceştia aveau rolul nu atît să-i supravegheze, cît mai ales să-i apere de hydre. Foarte curînd ei încetară de a se mai considera prizonieri şi chiar nici noi nu-i mai consideram ca atare. Ei fură "minerii" şi sub directivele unui fost maistru miner învăţară foarte repede să sape galeriile trebuitoare.

Astfel trecură 60 de zile, ocupate cu lucrări de organizare. Michel şi cu unchiul meu, ajutaţi de ceasornicar, fabricară pendule telluriene. Noi eram foarte stingheriţi de faptul că nycthemerele de aci cuprindeau douăzeci şi nouă din orele noastre de pe Pămînt. De fiecare dată cînd scoteam ceasul, trebuia să facem nişte calcule complicate. Două tipuri de ceasornice fură fabricate, unele împărţite în 24 de ore mari, celelalte în 29 de ore terestre. Pînă la urmă, după cîţiva ani, noi adoptarăm sistemul utilizat şi astăzi, singurul care vă este cunoscut vouă : împărţirea zilei în l0 ore a cîte l00 de minute, fiecare minut cuprinzînd l00 de secunde de cîte l0 zecimi fiecare. Aceste secunde diferă foarte puţin de vechile secunde. În treacăt fie spus, unul din primele rezultate ale cataclismului a fost acela că stricase pendulele cu limbă, care mergeau anapoda, spre marea uluire a ţăranilor, şi aceasta din cauza valorii mai mici a lui gama.

Stocul nostru de provizii, la care se adăugase şi acela găsit în pivniţele castelului, ne-ar fi îngăduit să rezistăm cam vreo zece luni terestre. Ne aflam în zona temperată a lui Tellus, zona primăverii veşnice şi am fi putut obţine mai multe recolte pe an, dacă grîul se aclimatiza. Suprafaţa din vale rămasă cultivabilă ne era îndestulătoare atîta timp cît populaţia nu se înmulţea prea mult. Pămîntul de pe Tellus părea fertil.

Noi reparasem un mare număr de case şi acum nu mai stăteam îngrămădiţi. Şcoala îşi redeschisese porţile şi Marele Consiliu îşi avea sediul într-un hangar metalic. Ida dormea în sala arhivelor şi eram sigur că acolo îl găsesc pe Beltaire, cînd avem nevoie de el.

Începusem să redactăm un embrion de Cod, schimbînd cît mai puţin posibil dreptul uzual, în vigoare pe Pămînt, dar simplificîndu-l şi adaptîndu-l cerinţelor de pe Tellus. Acest Cod este şi astăzi în vigoare. Mai aveam de asemeni o sală comună şl o bibliotecă.

Calea ferată de la mina de huilă funcţiona, de asemeni şi cea de la cariera de argilă, uzina functiona pe măsura nevoilor noastre. Eram cu toţii ocupăţi, căci mîna de lucru nu era prea numeroasă. În sat domnea o vie activitate şi te-ai fi crezut mai degrabă în vreun animat orăşel terestru, decît pe suprafaţa unei lumi pierdute în infinitul spaţiului — sau să o spun oare — a spaţiilor?

În curînd căzură primele ploi, sub forma unor furtuni care stricau vremea de fiecare dată, pentril vreo zece zile. Avurăm şi primele noastre nopti totale, scurte încă. Nu v-aş putea descrie impresia resimţită cînd văzui clar pentru întîia oară constealaţiile, care de acum încolo aveau să fie ale noastre pentru totdeauna.

Membrii Consiliului luaseră obiceiul de a se întruni în şedinţe neoficiale la unchiul meu, fie în casa lui din sat, fie mult mai des în aceea reparata de la Observator. Ne întîlneam acolo cu Vandal Massacre, absorbiţi amîndoi de studierea hydrelor avînd ca ajutor pe Breffort, mai veneau şi Martine, Beuvin cu soţia, fratele meu şi Menard, cînd îl puteam smulge de lîngă maşina lui de calculat.